Războiască-se în pace! Dar are vreo noimă?

M-a apucat pe mine ideea de blog, şi-ncă unul oarecum cultural, tocmai acum când pe blogosferele patriei s-a stârnit răzbelul. Dar pana la urma nu vreau sa influentez la banci curs valutar asa ca m-am hotarat sa scriu. Unul ce-l are în centru pe bloggerul isuciu, care a avut bunăvoinţa să se autochestioneze şi să-şi chestioneze cititorii cu privire la identitatea luciat-ei. Urmărind eu, paralel la propriu şi la figurat, istoria gâlcevei, am descoperit că domnul a mai avut nişte încercări de-a se enerva public. Asta să nu-mi fie interpretată însă ca o analiză de comportament, pentru că nu sunt neapărat de partea vreunuia dintre cei doi bloggeri. Pe luciat o admir pentru ceea ce a reuşit cu blogul ei, pentru părerile pertinente, pe isuciu l-am descoperit mai târziu, dar cred a meritat descoperit.

Altceva vreau să zic eu aici. Zic următoarele: că blogosfera, deşi e nelimitată, are teritorii fixe. Şi există în spatele nelimitării ei o luptă aprigă pentru cucerirea acestor teritorii. Am dat exemplul celor doi, dar voi, cititori de bloguri, ştiţi că lupta e mai amplă, concurenţa aprinsă, muşchii, fie ei culturali sau de altă natură, veşnic încordaţi. Şi, ca în orice război, cad victime. Dacă tot am pomenit de cei doi, să mă opresc la ei: comentariile… comentatorilor sunt şi mai tăioase.


Ţelu şi nişte promisiuni

Voiam să postez azi doar câteva promisiuni. Dar pe urmă mi-am dat seama ce nedreptate îi fac eu lui Ţelu dacă nu-l introduc încă de pe-acum, ca personaj cu drepturi depline în blogul meu. Aşa că las promisiunile pentru finalul postării şi vă vorbesc mai întâi de Ţelu.

Ţelu m-a iertat deja pentru numele ăsta banal şi uşor ridicol pe care i l-am dat într-un moment când am fost lipsit de inspiraţie. O să mă iertaţi probabil şi voi. Vine de la căţelu… L-am găsit în urmă cu doi ani în faţa uşii (tot între Crăciun şi Anul Nou!). Era mic, avea un picior rupt, vai de capul lui. L-am dus la veterinar, piciorul i-a stat în ghips o vreme, şi-a revenit. Şi a devenit membru al familiei. Dar povestea lui nu-i chiar banală, nu vi-l prezint doar ca să mă aflu-n treabă.

Se întâmplă un lucru ciudat cu Ţelu. De-o vreme a devenit cititor alături de mine. De exemplu, ieri seară. De-atunci m-am gândit că e obligatoriu să vi-l prezint. Ieri seară citeam din Ioana Nicolaie, O pasăre pe sârmă, cum am promis. Iar Ţelu s-a urcat în pat alături de mine (îl las în pat, sper că nu oripilez pe nimeni cu asta!) şi-a început să se uite în carte, cu interesul pe care i-l ştiu deja. Nu-i ficţiune, serios! Stă chiar şi câte cinci-zece minute şi se uită-n carte, e foarte interesat când dau paginile, scutură din când în când din cap, de parcă ar reacţiona la ce citeşte acolo. Şi nu e prima oară!

Soţia mea zice deja că-l face critic literar când o să fie mare. Pentru că noi am început să ne ghidăm după reacţiile lui Ţelu când citim. Dacă se plictiseşte repede, după câteva secunde, înseamnă că sunt probleme cu cartea respectivă. Nu vă spun cât a stat aseară cu mine, când citeam Ioana Nicolaie. Pentru că atunci chiar îl transform pe Ţelu în criticul literar oficial al blogului meu! Să termin mai întâi eu cartea şi pe urmă vedem. Oricum, vă promit că despre Ţelu o să mai aflaţi multe aici. Mai ales despre calitatea lui de cititor pasionat. Şi tocmai observ că asta e prima mea promisiune  :) .

Să trec la altele. La începutul anului, mi-am promis că fac o listă cu scriitorii români traduşi în afară. Am căutat pe net ore întregi aşa ceva, am încercat să-mi fac o imagine, pentru a compara, în felul ăsta, literatura noastră cu altele est-europene. N-am reuşit să-mi fac o părere foarte clară. Cele mai multe date mi le-a dat site-ul www.romanianwriters.ro, dar acela e unul exclusivist, cu autori Polirom şi Cartea Românească (sigur, întâmplarea face ca acolo să fie cei mai mulţi). Mai încerc şi, când voi termina lista, o s-o postez aici. A, bine că mi-am amintit - să trec şi site-ul pomenit mai sus printre favoritele mele…

Dacă reuşesc să vă interesez cu blogul meu, o să-ncerc şi un fel de sondaj de opinie cu cei mai buni prozatori din ultimul val. Asta nu-i cine ştie ce idee, dar am şi eu curiozităţi. Ar fi un top subiectiv, nu de valoare, dar cred că-i interesant şi pentru scriitori să vadă cum sunt prizaţi de cititori, nu numai de critica literară. Vânzările nu sunt sigur că sunt un criteriu. Pentru că există şi un oarecare snobism când se cumpără o carte, pe principiul: „Am auzit că-i un scriitor în vogă!” Şi se cumpără acea carte fie pentru cadouri, fie pentru a sta bine în bibliotecă. Oricum, dacă ştiţi vreun sondaj de genul ăsta, daţi-mi de veste. O spun din nou: nu sunt neapărat un fan al topurilor, dar ele sunt, până la urmă, un indicator de păreri. Şi părerile mă interesează aici, am spus-o de la bun început.

Tocmai îmi dau seama că iarăşi am scris mult în post-ul ăsta. O fi entuziasmul începătorului? Mai bine mă opresc aici totuşi. Am şi alte planuri bloggeristice, dar prefer să le transform în surprize. Până atunci, încă o listă de urări. De astă dată ultimele urări pe anul în curs, pentru că nu mai am când să scriu până diseară. Aşa că: vă doresc numai minunăţii (literare şi nu numai) în anul care vine! Şi, pe lângă împlinirile meritate, mult noroc!